Green Channel va spune La revedere!
Dupa forme si continuturi diferite, cu oameni colorati, interesanti si dedicati, proiectul Green Channel ia final. Cainele Channel multumeste colaboratorilor, prietenilor si fanilor pentru tot ce au facut pentru postul sau.

O femeie din Brisbane, Queensland a vrut să-şi omoare soţul şi copilul de 11 ani punându-le pastile în mancare, plănuind ca după aceea să se sinucidă şi ea.

Australianca, în vârstă de 45 de ani, a luat această decizie după ce soţul ei a aflat că a pierdut 500.000 de dolari la jocurile de noroc. Fiind convinsă că pentru fapta sa familia o urăşte, femeia a vrut să-şi otrăvească soţul şi copilul după care să se sinucidă cu sedative puse în mâncare.

Devenind foarte suspicios din cauza comportamentului straniu al soţiei sale, bărbatul femeii a anunţat imediat autorităţile, care au descoperit că în mâncare erau puse sedative.

Se pare că femeia era bolnavă psihic şi încercase de-a lungul timpului de câteva ori să se sinucidă, iar starea ei mentală s-a înrăutăţit şi mai mult după ce s-a aflat că a pierdut la jocuri o sumă colosală.

Australianca a fost condamnată la trei ani de închisoare şi obligată să urmeze un tratament psihiatric.

Sursa:www.libertatea.ro/stire/a-vrut-sa-si-otraveasca-familia-dupa-ce-a-pierdut-500-000-la-jocurile-de-noroc-279791.html


CONTACTEAZA-NE